Alexandru Cicâldău, mijlocașul în vârstă de 24 de ani al lui Galatasaray, ar putea ajunge în Serie A, în această vară.
Fostul fotbalist al Universității Craiova a ajuns la Galatasaray în vara anului trecut, în schimbul sumei de 6.5 milioane de euro.
În sezonul petrecut la Galatasaray, Alex Cicâldău a evoluat în 32 de partide în campionat și a marcat patru goluri. Acesta a bifat o reușită și în cele șapte meciuri jucate în Europa League.
Odată cu schimbarea antrenorului, însă, nici Alex Cicâldău, nici Olimpiu Moruțan nu s-au mai bucurat de aceeași încredere pe care le-o oferea Fatih Terim. Domenec Torrent nu le-a mai acordat atât de mult credit românilor.
În acest context, Alex Cicâldău ar putea pleca în această vară de la Galatasaray și ar putea merge chiar în Serie A, la echipa unui alt român, Valentin Mihăilă.
Atalanta ar fi interesată de Alex Cicâldău, după cum anunță publicația italiană L’Eco di Bergamo.
Totuși, jurnaliștii turci au anunțat recent că pe 11 iunie vor avea loc alegeri pentru funcție de președinte la Galatasaray, eveniment care este prioritar. Jucătorii ar fi fost informați că nu se va lua nicio decizie în ceea ce îi privește până la data de 11 iunie. Abia atunci Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan pot discuta, cu noua conducere, despre viitorul lor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER